Pe lângă asigurarea compoziției chimice și a proprietăților mecanice, se efectuează teste hidrostatice individual, precum și teste de evazare și aplatizare. În plus, există anumite cerințe privind microstructura, dimensiunea granulelor și stratul de decarburare al țevii de oțel finite.

Test de tracțiune:

1. Pentru materialul metalic al produselor, producătorul trebuie să efectueze o încercare de tracțiune. Pentru țevile sudate electric, în funcție de alegerea producătorului, încercarea de tracțiune poate fi efectuată pe placa de oțel utilizată pentru fabricarea țevii sau direct pe țeava de oțel. Un test efectuat pe un produs poate fi folosit și ca test de produs.

2. Eprubetele vor fi selectate aleatoriu. Atunci când sunt necesare teste multiple, metoda de eșantionare va asigura că probele prelevate pot reprezenta începutul și sfârșitul ciclului de tratament termic (dacă este cazul) și ambele capete ale tubului. Atunci când sunt necesare teste multiple, modelul va fi prelevat din tuburi diferite, cu excepția faptului că proba de tub îngroșat poate fi prelevată din ambele capete ale unui tub.

3. Proba de țeavă fără sudură poate fi prelevată în orice poziție de pe circumferința țevii; proba de țeavă sudată trebuie prelevată la aproximativ 90° față de îmbinarea sudurii sau la opțiunea producătorului. Probele se prelevează la aproximativ un sfert din lățimea benzii.

4. Indiferent de perioada de dinainte sau de după experiment, dacă se constată că prepararea probei este defectuoasă sau că există o lipsă de materiale irelevante pentru scopul experimentului, proba poate fi eliminată și înlocuită cu o altă probă fabricată din același tub.

5. Dacă o încercare de tracțiune reprezentând un lot de produse nu îndeplinește cerințele, producătorul poate prelua încă 3 tuburi din același lot de tuburi pentru o nouă inspecție.

Dacă toate retestarea probelor îndeplinește cerințele, lotul de tuburi este calificat, cu excepția tubului necalificat care a fost eșantionat inițial.

Dacă inițial se prelevează mai multe probe sau una sau mai multe probe pentru retestare nu îndeplinesc cerințele specificate, producătorul poate inspecta lotul de tuburi unul câte unul.

Lotul de produse respins poate fi reîncălzit și reprocesat ca un lot nou.

Test de aplatizare:

1. Eșantionul de testare trebuie să fie un inel de testare sau o tăietură de capăt de cel puțin 63,5 mm (2-1 / 2 in).

2. Eșantioanele pot fi tăiate înainte de tratamentul termic, dar supuse aceluiași tratament termic ca și țeava reprezentată. Dacă se utilizează un test pe loturi, se vor lua măsuri pentru a identifica relația dintre eșantion și tubul de prelevare a probelor. Fiecare cuptor din fiecare lot trebuie concasat.

3. Eșantionul trebuie aplatizat între două plăci paralele. În fiecare set de eșantioane de testare pentru aplatizare, o sudură a fost aplatizată la 90°, iar cealaltă a fost aplatizată la 0°. Eșantionul trebuie aplatizat până când pereții tubului intră în contact. Înainte ca distanța dintre plăcile paralele să fie mai mică decât valoarea specificată, nu trebuie să apară fisuri sau rupturi în nicio parte a modelului. Pe parcursul întregului proces de aplatizare, nu trebuie să existe structuri defectuoase, suduri nefuzionate, delaminare, supra-ardere a metalului sau extrudare a metalului.

4. Indiferent de perioada de dinainte sau de după experiment, dacă se constată că prepararea probei este defectuoasă sau că există o lipsă de materiale irelevante pentru scopul experimentului, proba poate fi eliminată și înlocuită cu o altă probă fabricată din același tub.

5. Dacă o probă reprezentând un tub nu îndeplinește cerințele specificate, producătorul poate preleva o probă de la același capăt al tubului pentru teste suplimentare până când cerințele sunt îndeplinite. Cu toate acestea, lungimea țevii finite după prelevare nu trebuie să fie mai mică de 80% din lungimea inițială. Dacă o probă a unui tub reprezentând un lot de produse nu îndeplinește cerințele specificate, producătorul poate preleva două tuburi suplimentare din lotul de produse și poate tăia probele pentru retestare. Dacă rezultatele acestor retestări îndeplinesc toate cerințele, lotul de tuburi este calificat, cu excepția tubului selectat inițial ca probă. Dacă oricare dintre probele retestate nu îndeplinește cerințele specificate, producătorul poate preleva probe din tuburile rămase ale lotului, una câte una. La alegerea producătorului, orice lot de tuburi poate fi retratat termic și retestat ca un nou lot de tuburi.

Test de impact:

1. Pentru tuburi, se prelevează un set de probe din fiecare lot (cu excepția cazului în care s-a demonstrat că procedurile documentate îndeplinesc cerințele de reglementare). Dacă ordinul este fixat la A10 (SR16), experimentul este obligatoriu.

2. Pentru carcasă, din fiecare lot se vor lua 3 țevi de oțel pentru experimente. Eprubetele vor fi selectate aleatoriu, iar metoda de eșantionare va asigura că probele furnizate pot reprezenta începutul și sfârșitul ciclului de tratament termic și capetele frontale și posterioare ale manșonului în timpul tratamentului termic.

3. Test de impact Charpy cu crestătură în V

4. Indiferent de perioada de dinainte sau de după experiment, dacă se constată că prepararea probei este defectuoasă sau că există o lipsă de materiale irelevante pentru scopul experimentului, proba poate fi eliminată și înlocuită cu o altă probă fabricată din același tub. Probele nu ar trebui considerate defecte pur și simplu pentru că nu îndeplinesc cerințele minime de energie absorbită.

5. Dacă rezultatul mai multor probe este mai mic decât energia minimă absorbită necesară sau dacă rezultatul unei probe este mai mic decât 2/3 din energia minimă absorbită necesară specificată, se prelevează trei probe suplimentare din aceeași piesă și se testează din nou. Energia de impact a fiecărei probe testate din nou trebuie să fie mai mare sau egală cu energia minimă absorbită necesară specificată.

6. Dacă rezultatele unui anumit experiment nu îndeplinesc cerințele și nu sunt îndeplinite condițiile pentru noul experiment, atunci se prelevează trei probe suplimentare din fiecare dintre celelalte trei bucăți ale lotului. Dacă toate condițiile suplimentare îndeplinesc cerințele, lotul este calificat, cu excepția celei care a eșuat inițial. Dacă mai multe piese de inspecție suplimentare nu îndeplinesc cerințele, producătorul poate alege să inspecteze piesele rămase ale lotului una câte una sau să reîncălzească lotul și să îl inspecteze într-un lot nou.

7. Dacă mai mult de unul dintre cele trei elemente inițiale necesare pentru a dovedi calificările unui lot sunt respinse, nu este permisă o nouă inspecție pentru a dovedi că lotul de tuburi este calificat. Producătorul poate alege să inspecteze loturile rămase bucată cu bucată sau să reîncălzească lotul și să îl inspecteze într-un lot nou.

Test hidrostatic:

1. Fiecare țeavă va fi supusă unui test hidrostatic de presiune pe întreaga țeavă după îngroșare (dacă este cazul) și tratament termic final (dacă este cazul) și va atinge presiunea hidrostatică specificată fără scurgeri. Timpul experimental de menținere a presiunii a fost realizat sub 5 secunde. Pentru țevile sudate, sudurile țevilor vor fi verificate pentru scurgeri la presiunea de testare. Cu excepția cazului în care testul întregii țevi a fost efectuat cel puțin în prealabil la presiunea necesară pentru starea finală a capătului țevii, fabrica de prelucrare a filetelor va efectua un test hidrostatic (sau va organiza un astfel de test) pe întreaga țeavă.

2. Țevile care urmează să fie tratate termic trebuie supuse unui test hidrostatic după tratamentul termic final. Presiunea de testare a tuturor țevilor cu capete filetate trebuie să fie cel puțin egală cu presiunea de testare a filetelor și cuplajelor.

3. După prelucrarea la dimensiunea țevii cu capăt plat finit și a oricăror îmbinări scurte tratate termic, testul hidrostatic se va efectua după capătul plat sau după filet.